Securitatea informatiilor

Domeniul Securitătii informatiilor reprezintă studiul măsurilor împotriva amenințărilor infrastructurii informatice, în vederea asigurării securității informațiilor electronice. Cuprinde o gamă întreagă de tehnologii cum ar fi criptografia, securitatea computerului, detecția fraudelor și de asemenea include studierea modului în care securitatea poate fi cel mai bine manageriată.

Acest program introduce aspecte tehnice, legale și comerciale asupra securității informației. Studenții provin dintr-o varietate de medii de la tineri absolvenți până la manageri în securitate doresc obținerea unei calificări formale în domeniul securității informațiilor.

Programul a fost conceput și dezvoltat de către personalul academic din cadrul Grupului de Securitate a Informației de la Royal Holloway – Universitatea din Londra, unul dintre cele mai prestigioase grupuri academice din domeniul securității din lume. Grupul de Securitate a Informației a primit statutul de centru de excelență – Royal Holloway fiind un centru de cercetare de talie mondială în domeniul securității cibernetice de către agențiile de securitate britanice GCHQ.

Grupul de Securitate a Informației se află la interferența cercetării din domeniul design-ului și evaluării smart cardurilor, comerțul electronic, managementul securității, securitatea telecomunicațiilor mobile și integrarea tehnicilor de securitate în aplicații specifice. Grupul de Securitate a Informației a fost premiat cu premiul aniversării reginei în 1998, ca o recunoaștere a calității sale de  “unică resursă națională pentru formarea specialiștilor în securitatea informatiilor”.

Absolvenții programului pot fi găsiți în multe organizații  de la mari instituții financiare la organizații orientate spre tehnologie și cercetare la fel ca și specialiști în securitate. Masteratul se constituie ca un fundament pentru a continua munca de cercetare postuniversitară

Acest  program de masterat constă în șase module și un proiect.

Syllabuses

Patru module obligatorii

Două module opționale alese dintre:

 Taxe

 Maste   £ 8000/an

Alte costuri
Pe lângă taxele plătite Universității , trebuie plătite taxele pentru centrul local de examinare.

Taxele sunt supuse revizuirii anuale. Când te înregistrezi fie se platește suma totală, fie pe parcurs (mai întâi taxa de înregistrarea și apoi taxa pe fiecare modul).

 
 
 

 

</